Crema de zahar ars poate fi numita, cu certitudine, desertul copilariei. Aceasta combinatie simpla si delicioasa din doar 4 ingrediente pe care le ai acasa tot timpul ofera un rasfat culinar magic pentru papilele gustative. Dar este, de asemenea, un factor favorizant pentru secretia dopaminei, cunoscuta drept hormonul fericirii. Si nu este de mirare acest lucru, avand in vedere senzatia de placere pe care cu totii o avem cand savuram o portie de crema de zahar ars.
Consumul de crema de zahar ars poate fi descris ca o experienta exotica, fara nicio urma de exagerare. Pornind de la stratul crocant de zahar ars cu crema fina de lapte dedesubt, acest desert este o inovatie gastronomica pe care nu o poti ignora. Dar de unde a pornit totul?
Crema de zahar ars: istoria desertului
Majoritatea oamenilor ar putea presupune faptul ca aceasta crema de zahar ars este un produs ce apartine bucatariei frantuzesti. Si este de inteles, deoarece numele în sine (crème brûlée) inseamna „crema arsa” in limba franceza. Dar, dupa cum s-a dovedit in repetate randuri, Franta este doar una dintre tarile europene care lupta pentru sansa de a spune ca a venit cu acest ravnit desert. Dar, in primul rand – Franta: cu o bucatarie atat de respectata in toata lumea, nu ar fi fost surprinzator sa creeze ceva atat de delicios precum crema de zahar ars. Si poate ca a facut-o. Sustinatorii tarii spun ca aceasta a fost introdusa pentru prima data in cartea de bucate „Cuisinier royal et bourgeois” in anul 1691 de catre un bucatar foarte respectat: François Massialot.
Asadar, daca acest desert a fost introdus intr-o carte de bucate pentru prima data, in mod oficial, de francezi (in urma cu mai bine de 300 de ani), poate te intrebi de ce mai exista intrebari cu privire la originea sa. Problema o pune crema care se afla sub crusta de zahar ars. Chiar daca cremelele inventate de-a lungul istoriei si savurate in epoca medievala nu erau identice cu crema de zahar ars moderna, a fost usor de observat cum mai multe tari, independent una fata de cealalta, au creat un desert destul de similar.
Spre exemplu „crema Catalana” – spaniolii au un fel de desert destul de asemanator cremei de zahar ars. Legenda spune ca in manastiri, calugaritele pregateau „flan”, un desert traditional spaniol, pentru episcop. Acest „flan” are o consistenta de crema. Calugaritele incercau sa-si imbunatateasca a lor creatie cu un strop de zahar deasupra cremei care interactiona cu caldura. Astfel reuseau sa creeze un efect neobisnuit de crusta. Suna familiar, nu-i asa?
Un alt exemplu este Trinity College din Anglia. Acolo, la sfarsitul anilor 1800, colegiul a inceput sa pregateasca deserturi cu crema pentru studenti. Acest lucru a dus la ceea ce acum se numeste, oficial, „crema Trinity” sau „crema arsa Trinity”. Prin urmare, poate ca desertului ii lipseste o identitate oficiala recunoscuta, pentru ca, pana in ultimii ani, nimeni nu se grabea sa-l revendice. Nu a fost privit ca un desert de prima clasa, cel puțin nu unul deosebit de faimos, pana in anul 1980, cand a devenit foarte popular in Statele Unite, de unde s-a si raspandit in toata lumea, pastrand aceeasi notorietate.
